Cerceii și forma feței

A fost odată un rege și o regină care traiau într-un castel minunat, înconjurați de servitoare unele mai frumoase ca altele.

Regele s-a îndrăgostit de una dintre ele; regina, aflând, a pedepsit-o pe servitoare punând să-i fie străpunși lobii urechilor. Regele îndrăgostit a mers la cel mai priceput bijutier din regat și a cumpărat două diamante, ca să împodobească urechile nefericitei servitoare.

Așa au apărut primii cercei… și de atunci și până în zilele noastre, femeile poartă cercei. Dincolo de legendă, alegem cerceii potriviți adaptându-i formei feței.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Fața rotundă

Potriviți sunt cerceii care dau lungime chipului, adică cerceii alungiți, eventual cu linii curbate, cerceii în forme geometrice cu unghiuri drepte (pătrate, dreptunghiuri). Evită cerceii de mici dimensiuni și pe cei foarte mari.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Fața ovală

Fiind una dintre cele mai întâlnite forme, fața ovală poate fi completată cu aproape orice fel de cercei: forme alungite, curbate, perle, etc. Evită totuși cerceii extrem de alungiți, potriviți mai degrabă fețelor rotunde.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

 Fața inimă

Poartă cercei cu volum în partea inferioară precum cei în formă de lacrimi, candele, cei triunghiulari sau piramidali. Se potrivesc și cerceii ovali, cu condiția să nu se îngusteze spre capătul inferior. Evită cerceii foarte scurți.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Fața pătrată 

Cerceii cu capete rotunjite se vor potrivi de minune chipului pătrat deoarece ajută la  egalizarea trăsăturilor. Evită unghiurile și formele patrulaterice care accentuează fața pătrată.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Fața alungită

Poartă cercei care dau volum feței alungite: în formă de butoane, tridimensionali, circulari sau triunghiulari (cu baza triunghiului în jos). Însă evită pe cât posibil cerceii plați sau cei construiți din mai multe elemente.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Fața diamant

Poartă întotdeauna cercei scurți dar cuprinzători în lățime precum cei sferici sau în formă de butoane, nasturi. De asemenea, combinația de linii drepte și curbe, ți se va potrivi de minune. Evită cerceii lungi sau subțiri.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Fața triunghiulară

Poartă cercei mari și ovali sau mici și circulari, care să mascheze unghiurile ascuțite.

Cele mai bune sfaturi ca să alegi cerceii potriviți trăsăturilor feței

Vezi aici >>> mai multe modele de cercei din colecția Cufărul Cu Dichiseli. Enjoy!

Accesoriile prezentate în articol sunt disponibile în stoc. Comandă online sau telefonic la 0735946250

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi. Mulțumesc!

Urmărește-ne pe facebook aici >>>

Cu un simplu like află prima de prețurile mici din Cufărul Cu Dichiseli!

Lasă un răspuns