Cadouri Mihail și Gavril

Idei cadouri Mihail și Gavril

Au aripi și poartă săbii, ca simbol al biruinței.

Vorbim despre Arhanghelii Mihail si Gavriil care, în afară de a lupta cu diavolul, mai au menirea de a ghida sufletele spre Rai.

Potrivit credinței, Arhanghelul Gavriil este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a dat de veste Fecioarei Maria de taina întrupării Domnului și tot el a adus lui Ioachim și Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptator împotriva diavolului și veghează la căpătâiul bolnavilor.

Dacă acestora le este dat să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreapta, păzindu-i de diavol. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihail stă la picioarele lor.

Cadouri Mihail și Gavril

Foarte iubiți pentru protecția pe care le-o oferă oamenilor de la naștere până la moarte, conducătorii cetelor de îngeri sunt sărbătoriți cu fast și cadouri pe 8 noiembrie.

Mihai și Mihaela, Gabriel, Gavril și Gabriela, sunt nume des întâlnite în România.

Precis cunoști pe cineva cu acest nume, fie că-i din familie, prietene, colege de serviciu. Pentru toate ai nevoie de cadouri chic care să nu-ți golească bugetul, cadouri practice care să le surprindă în mod plăcut.

Din Cufărul Cu Dichiseli îți propun câteva idei cadouri Mihail și Gavril, special pentru Mihaela și Gabriela din viața ta.

Cadouri Mihail și Gavril

Ii tradiționale

Cadouri Mihail și Gavril

Bluze și cămăși elegante

Eșarfă galbenă brodată Eșarfe chic
berete chic frantuzesti din lana Berete franțuzești

Cadouri Mihail și Gavril

Purtăm zilnic talismane, simboluri ale norocului sau protectoare. Bijuterii sau obiecte, de la pandantive, lănțișoare și brățări, și până la portchei, decorațiuni pentru casă și mașină. Funcție de personalitate, fiecare zodie are simboluri protectoare diferite.

Recomandări

Talismane norocoase în funcție de zodie »

Talismane din argint »

Se zice că argintul protejează împotriva deochiului și de multe ori se folosește în descântece pentru deochi. Poartă o cruciuliță de argint sau pune în portofel un bănuț. Te va apăra de energii negative, iar cei care poartă bijuterii din argint sunt mai calmi. Așadar argintul este considerat a fi un remediu bun pentru organism și cei care poartă bijuterii din argint au o sănătate mai bună. Bijuteriile din argint sunt însoțite de certificat de garanție valabil 1 an de la data achiziției.

🚛 Livrare 24-48h 🔁 Retur & Schimb Gratuit 🎁 Cutie CADOU

Recomandări

Bufnița este un simbol al înțelepciunii și cunoașterii și are darul de a crea o energie a averii, atrăgând după sine un sentiment de siguranță și confort interior. Bufnița este un deosebit simbol al bogăției.

Știi care este simbolul fluturelui? „Fluturi în stomac”… fluturele este asociat cel mai bine cu senzațiile percepute de îndrăgostiți.

Asemenea fluturelui, liber să zboare din floare în floare, lipsit de constrângeri și interdicții, persoana care poartă asupra sa un talisman în formă de fluture atrage puternice energii senzuale și își sporește semnificativ șansele să își găsească sufletul pereche. Oferă cadouri cu fluturi oamenilor care au nevoie de-o schimbare în viața lor și persoanelor iubite!

Inima este simbolul iubirii și al emoțiilor.

Dăruiește bijuterii inimă Mihaelei și Gabrielei din viața ta, ca simbol al iubirii, afecțiunii și aprecierii de care se bucură în mod necondiționat.

Cadouri Mihail și Gavril

Genți piele naturală, rucsacuri chic și poșete clutch. Alege din sute de modele cu până la 70% reducere și livrare gratuită!

Când vine vorba de latura practică, puține genți se pot compara cu un rucsac. Din acest motiv îți recomand să alegi rucsacuri, dacă vrei să-ți mărești colecția de genți, dar și când cauți cadouri pentru Mihaela și Gabriela.

rucsacuri piele naturală

Genți și rucsacuri piele naturală

În sezonul 2023-2024 se poartă bijuterii email. Cercei, brățări, seturi, pentru toate gusturile!

Bijuterii la modă

Broșă lotus

39,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Broșă inimă

49,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Cercei de seară

39,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Cercei vintage cu mărgele

39,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Cercei email

29,00 lei
Selectează opțiunile

Bijuterii la modă

Set colier și cercei Bohemia

49,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Cercei rotunzi mari

29,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Brățară email

35,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Cercei asimetrici

35,00 lei
Adaugă în coș

Bijuterii la modă

Broșă email

25,00 lei
Adaugă în coș

Recomand brățările handmade. Atunci când oferi sau primești o brățară înseamnă uniune și dorința ca relația să evolueze.

Forma brățării fiind cerc, oamenii purtau brățări pentru a fi protejați de ghinion. Înainte de luptă, războinicii trasau în jurul lor un cerc și purtau diferite brățări, în speranța că moartea îi va ocoli… citește mai mult »

 

Pictura pe numere este o activitate care relaxează după o zi grea de muncă, dezvoltă spiritul artistic. Setul pentru pictură pe numere conține pânza canvas, pensule, culori pe bază de apă și acril. Tablourile sunt schițate și numerotate. Fiecare număr corespunde unei culori. Pentru a realiza tabloul trebuie aplicată culoarea aferentă fiecărui număr. Nimic mai simplu!

Alege dintre zeci de modele disponibile în stoc cu livrare imediată. Colecția completă AICI »

Picturi pe numere Picturi pe numere

Magazine unde găsești picturi pe numere

Te-ar putea interesa și…

Cadouri pentru soție »

Idei cadouri femei 50 ani »

Cadouri pentru femei pretențioase »

Lasă un răspuns